Președintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) a luat parte la Adunarea Ordinară a clericilor din cuprinsul Protopopiatului Călărași

DSC_0017_измен.размер

 

Miercuri, 4 februarie 2015. Președintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) a luat parte la Adunarea Ordinară a clericilor din cuprinsul Protopopiatului Călărași.

Adunarea a fost prezidată de însuși Preasfinția Sa, Preasfințitul Episcop PETRU.

În cadrul adunării Chiriarhul a atins prin discuția Sa mai multe teme actuale cu care se ciocnesc preoții, printre care ar fi săvârșirea Sfintelor Taine, în perioada Postului Mare menționînduse îndeosebi despre deasa Mărturisire și Împărtășire cu Sfintele Taine în rândul creștinilor. Totodată Ierarhul a îndemnat ca să fie săvârșite Liturghiile Darurilor mai înainte Sfințite în fiecare parohie, dar și centralizat în Bisericile Centrelor Raionale.

O altă temă discutată în cadrul adunării a fost și obligația preoților de a face o dare de seamă amănunțită după ce fac reparația bisericilor, cu fotografii pînă și după reparație.

    Preasfinţia Sa PETRU, a mai menționat despre anul 2015 care este dedicat în cuprinsul Episcopiei noastre ca ,,ANUL OCROTIRII FAMILIEI CREŞTINE ŞI LUPTA ÎMPOTRIVA AVORTULUI. NICI UN COPIL SEPARAT DE FAMILIE”, a îndemnat la mai multe activități, pe care fiecare departament, protopopiat și preot trebuie să le desfășoare în parohiile lor, dar și seminarii prin școli pe tema sus menționată.

La adunare a luat cuvântul și Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, în calitate de Președinte al Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, în privința promovării concursului Brain-Ring, ediția II, în Circumscripția Călărași, prezentînd programul desfășurării concursului.

 

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes