Preşedintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguţa) a luat parte la Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” Hîncu

EUN_1087_новый размер

 

   4 ianuarie 2015. În Duminica înaintea Naşterii Domnului, numită şi Duminica Sfinţilor Părinţi, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”, Hîncu. Slujba a fost săvîrşită în biserica de iarnă cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului din complexul mănăstirii.

În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de Stareţa acestui aşezămînt monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală și slujitorii sfintei mănăstiri.

Alături de Ierarh au coliturghisit Preşedintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguţa) şi soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Duminica de astăzi este numită „Duminica dinaintea Naşterii Domnului”. Ea are rolul de a ne pregăti duhovniceşte pentru marele praznic al Intrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în peştera din Betleem, pentru mîntuirea lumii.

    Cea mai bună pregătire a creştinilor şi a noastră pentru întîmpinarea Mîntuitorului este pocăinţa, mărturisirea cu căinţă a păcatelor şi începerea unei vieţi duhovniceşti noi în Iisus Hristos. Iată Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatăl în lume, fecioara Maria cu bătrînul Iosif caută loc de naştere în Betleem dar nu găseşte. Steaua se pregăteşte să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intrupării, se bucură. Lumea aşteaptă, diavolii se cutremură, iar lumea se pregăteşte sufleteşte să primească pe Pruncul Iisus.

    Dar noi, fraţii mei, cum ne pregătim să primim pe Hristos? Vine în lume Domnul păcii, va afla El loc de odihnă în inimile noastre? Oare noi ne-am împăcat prin pocăinţă cu Dumnezeu şi fiecare unul cu altul prin iertare?

   Vine la noi Mîntuitorul lumii, să împace popoarele, să liniştească minţile, să spele păcatele şi să mîntuiască sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregătit să-L primim pe Hristos? Ne-am mărturisit păcatele la duhovnic? Am plîns pentru ele? Am făcut canonul cuvenit? Ne-am înnoit duhovniceşte prin rugăciune, prin milostenie şi împăcare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie? Sau tot amînăm pocăinţa pînă va veni fără veste vremea sfîrşitului?…”

După Canonul Euharistic tînărul Vitalie ROTARU, a fost hirotonit în treapta de Diacon pe seama mănăstirii Hîrjauca.

La finele rugăcunii Tatăl Nostru creştinii care s-au spovedit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Dunezeeştile Taine.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes