Sîmbătă, 14 februarie 2015, pentru satul Morenii Noi a fost o adevărată sărbătoare duhovnicească căci pentru prima dată în istoria satului a fost săvîrşită Sfînta Liturghie de către un Ierarh, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în paraclisul recent construit în această localitate.
Tragicul accident care s-a produs în această localitate în urmă cu doi ani şi jumătate a lăsat amintiri cutremurătoare în inimile şi sufletele credincioşilor din această localitate ascunsă de ochii lumii. Preasfinţia Sa, avîndu-i ca fii duhovniceşti, în urma acelui groaznic accident a avut grijă, în repetate rînduri, de familiile şi rudele celor care au avut de pătimit în urma accidentului cu ajutoare financiare şi materiale.
Ierarhul s-a îngrijorat permanent de această localitate mai ales din cauza că fenomenul sectar a luat amploare ca niciodată în acest sat, deaceea Preasfinţia Sa, i-a încredinţat Secretarului Eparhial, Protoiereului Vadim COROSTINSCHI, construcţia locaşului de închinare şi formarea parohiei.
Prin pronia lui Dumnezeu după acel accident tragic, locuitorii satului Morenii Noi s-au trezit ca dintr-un somn iar prin purtarea de grijă a Ierahului şi cu stăruinţa Părintelui Vadim creştiinii şi-au îndreptat faţa spre Dumnezeu punînd umăr cu umăr pentru construcţia Sfîntului Lăcaş.
Prin multe greutăţi şi piedici apărute creştinii din localitate au ajuns şi la ziua mult aşteptată, vizita pastoral misionară a Chiriarhului locului. În dimineaţa zilei Preasfinţia Sa a fost întîmpinat de către Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, parohul administrator al acestui locaş.
La Slujba Praznicală alături de Ierarh şi parohul bisericii au participat Preşedintele Departamentului Eparhial Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguţa), stareţul mănăstirii Bocancea din raionul Sîngerei, Arhimandritul PAHOMIE (Jugănaru) şi Protoiereul Marcel DODU.
După oficierea Sfintei Liturghii, deoarece astăzi este şi una din sîmbetele închinate pomenirii celor adormiţi, Ierahul împreună cu soborul de preoţi prezenţi au oficiat Parastasul (slujba de pomenire a celor adormiţi).
La final Chiriarhul a ţinut un cuvînt de învăţătură la finele căruia a adus în dar bisericii două icoane pentru închinare iar ctitorii au fost decoraţi de către Ierarh cu Medalii şi Diplome Arhiereşti, printe ctitori se numără Dn Iurie VRABIE decorat cu Medalia Eparhială ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” gr. II şi Dna Olga VOROŞAN care a primit Diplomă Arhierească.
După încheere Preasfinţia Sa s-a deplasat la gimnaziul din localitate unde a avut o discuţie cu directorul instituţiei.