Preşedintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri şi Viaţă Monahală a luat parte la Procesiunea Drumul Crucii din Oraşul Nisporeni

EUN_6563_новый размер

 

Deja al III-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până la Golgota. Evenimentul parcurgerii acestui drum este unul dintre momentele culminante din viaţa Mântuitorului Hristos. De aceea şi Preasfinţitul PETRU, dorind să reamintească creştinilor de această cale şi de a-i face părtaşi la acel drum al crucii a binecuvântat organizarea şi desfăşurarea acestui pelerinaj. La începutul procesiunii Preasfinţiia Sa, a ţinut un cuvânt de învăţătură scoţînd în evidenţă importanţa patimilor Mântuitorului Hristos pentru întreaga umanitate şi despre criza spirituală a creştinilor din ziua de astăzi.

Punctul de pornire a fost centrul oraşului Nisporeni, şi a continuat până la Chiscul ostaşului, unde se află amplasată ,,Crucea Neamului”. În acest loc cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, s-a întemeiat mănăstirea ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare”.

De asemenea Preasfinţia Sa, a îndemnat creştinii să păstreze acestă tradiţie aşezată în cuprinsul Eparhiei noastre, adunînduse an de an cât mai mult popor în a-şi duce fiecare din ei crucile spre acea cruce a neamului. În felul acesta pelerinajul îşi îndeplineşte sensul lui profetic: Aceste adunări ale unui popor care mărturiseşte credinţa sa simbolizează şi inaugurează adunarea multiplă a neamurilor, anunţată în ultimile capitole ale cărţii lui Isaia şi marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam încoace toţi oamenii credinţii sunt de alfel pelerini, mergând prin pustie către ţara făgăduinţei; puţin câte puţin ei îşi dau seama că Hristos îi însoţeşte pe cale şi îi invită să-L recunoască în ,,frângerea pânii” (Luca 24, 35). Acest drum este un pelerinaj spre Dumnezeu, un pelerinaj spre Golgota, o cale spre Înviere. În acest pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios, de aceea şi Ierarhul, i-a îndemnat încă de la începutul Postului Mare pe toţi clericii şi credincioşii de a se întâlni cu Hristos atât în rugăciunile de la sfintele altare cât şi în cadrul acestui pelerinaj al crucii şi Învierii.

Preşedintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguţa), a urcat cu crucea în spate alături de Chiriarh, preoţii prezenţi şi mulţimea de credincioşi.

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes