Intrarea Domnului în Ierusalim prăznuită la Mănăstirea Hîrjauca

DSCN2332_измен.размер

 

În Duminica Floriilor, în biserica Mănăstirii „Înălțarea Domnului” din Hîrjauca, raionul Călărași, Președintele Departamentul Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală și totodată stareț al acestei mănăstiri, Arhimandritul KIRIL (Braguța), a oficiat împreună cu slujitorii sfintei mănăstiri Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. 

În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, părintele stareț a explicat succesiunea de evenimente istorice, începând cu învierea lui Lazăr, arătând că această mare minune a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, avea ca scop să întărească pe ucenicii Săi și a celor care Îl urmau că Fiul Omului are putere asupra vieții și a morții pentru că este Fiul lui Dumnezeu : „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac.” (In. 11, 26-27).

Intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim este una smerită, El intrând pe un mânz de asină, iar nu pe cal, așa cum se obișnuia pentru Generalii biruitori ai vremurilor, deși El, Împăratul tuturor, intra spre biruința Sa asupra morții. Intrarea Mântuitorului alături de ucenicii Săi în Ierusalim în vederea serbării Păștilor atrage un număr mare de locuitori care își așterneau hainele pe jos înaintea Lui, iar cu ramuri de finic în mâini strigau: „Osana!”, adică: „ajută-ne, mântuiește-ne”. Această atitudine a poporului față de Hristos a stârnit invidia și îngrijorarea fariseilor care au început a căuta un mod de a-L prinde pe Iisus și să-L piardă.

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes