Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 6 mai  pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. În această zi Mănăstirea din oraşul Ungheni îmbracă haine de sărbătoare, deoarece îşi cinsteşte ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Sărbătoarea a început odată cu venirea Prea Sfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, care a fost întâmpinat la ora 845 de stareţa mănăstirii  – Egumena ELIZAVETA (GLIGA), obştea monahală şi o mulţime de credincioşi.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în incinta bisericii de la al doilea nivel în cinstea „Sf.M.Muc.Pantelimon” de către Prea Sfinţia Sa împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi şi stareţi de mănăstiri dintre care şi stareţul Mănăstirii Hârjauca Arhimandrit KIRIL (Braguţa) veniţi la această mare sărbătoare, răspunsurile la strană fiind oferite de corul mănăstirii, dirijat de preotul ANDRIAN Lupu, iar în biserica cea de la primul nivel care este în cinstea „Sf.M.Mc.Gheorghe” a fost săvârşită prima Liturghie mai de dimineaţă de către alţi slujitori.

 

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes