SCOATEREA SFÂNTULUI EPITAF

Ultima vineri din Postul Mare este numita Vinerea Pastelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Astazi este ziua in care Hristos a fost rastignit si a murit pe cruce pentru rascumpararea neamului omenesc de sub jugul pacatului stramosesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru.

Ultima vineri din Postul Mare este numita Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagra, Vinerea Seaca sau Vinerea Mare. Conotatiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi: se numeste Vinerea Pastilor, pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor, deoarece in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Iisus Hristos; Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti post negru. Adica nu mananca si nu beau nimic toata ziua. Mai este numita Vinerea Mare pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare.

Scoaterea Epitafului

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor si Mantuitoarelor si infricosatoarelor Patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita si, inainte de toate, crucea si moartea pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face pomenire de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastignit impreuna cu El. Patimile Mantuitorului impun, de asemenea, o serie de slujbe speciale, deosebit de impresionante. Slujbele din aceasta zi cuprind: Denia de Joi seara (in timpul careia se citesc „cele douasprezece Evanghelii” care vorbesc despre Patimirile Domnului), Ceasurile imparatesti (de vineri dimineata), Vecernia (in timpul careia se face si „Punerea in mormant” sau scoaterea Epitafului in mijlocul bisericii, spre inchinare) si Pavecernita. Este o zi aliturgica in bisericile ortodoxe, o zi in care, in respectul fata de Patimile Domnului, nu se oficiaza Sfanta Liturghie. Slujbele incep cu Ceasurile imparatesti, care se citesc doar in ajunurile marilor sarbatori (Craciun, Boboteaza etc.). Dupa Ceasurile imparatesti se face Vecernia zilei urmatoare, in timpul careia, intr-un anumit moment, numit Stihoavna, se scoate Sfantul Aer sau Sfantul Epitaf – o bucata de panza pe care este zugravita pogorarea in mormant a Mantuitorului. Sfantul Epitaf, asezat pe o masa in mijlocul bisericii, in fata crucii, sta inconjurat de lumanari si cu Evanghelia deasupra. Credinciosii trec prin fata lui, ingenuncheaza de trei ori si saruta picioarele Mantuitorului. Apoi credinciosii trec pe sub aceasta masa pe care este asezat Sfantul Aer, reflectand in plan simbolic pogorarea in mormant.

Toate cantarile din Vinerea Patimilor arata rautatile pacatului lumii cazute in pacat: tradarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor si lepadarea lui Petru, rautatea si viclenia carturarilor si fariseilor, lasitatea si nedreptatea lui Pontiu Pilat, violenta soldatilor, ratacirea si nerecunostinta multimilor, obraznicia talharului nepocait si nepasarea sau indiferenta multora carora Iisus le-a facut mult bine.

Prohodul Domnului

Inspre seara, dupa spovedirea credinciosilor – doar cazurile speciale se pot spovedi astazi: bolnavii, femeile insarcinate etc. -, se oficiaza Denia Sambetei celei Mari. Dupa Psalmii Utreniei, soborul de preoti iese in mijlocul bisericii, in fata Sfantului Epitaf. Se oficiaza Prohodul Domnului, poate cea mai grava, solemna si patetica slujba a ortodoxiei. Credincios ii, cu lumanari in maini, asculta cum soborul citeste cateva stihuri in care este vorba despre moartea Mantuitorului, despre pogorarea Sa in iad si in care se anunta Invierea.

La sfarsitul acestei Denii, preotii iau Sfantul Epitaf si, urmati de credinciosi, inconjoara de trei ori biserica, cu lumanari aprinse in maini. Dupa aceasta, se intra iarasi in biserica. In timp ce preotii tin ridicat Epitaful la intrarea in biserica, credinciosii trec pe sub el, atingandu-l cu mana. La sfarsitul slujbei, se mai oficiaza doua cantari si se citeste o Evanghelie, dupa care credinciosii se retrag, cu lumanarile in maini, catre case.

TAINA CRESTINISMULUI

„Cu moartea pe moarte calcand”

„Hristos trece prin moarte „cu moartea pe moarte calcand” si, cand Inviaza, nu mai revine in lumea aceasta, ci trece deja cu sufletul si trupul in viata vesnica din Imparatia cerurilor.

Hristos Se mai arata dupa Inviere de cateva ori, ca sa certifice ca Invierea Sa este reala, dar viata Lui nu mai este existenta biologica din lumea aceasta. Moartea si Invierea lui Hristos concentreaza in ele taina crestinismului care nu este simpla morala, nu este o doctrina filosofica, ci este taina vietii vesnice daruita oamenilor incepand inca din lumea aceasta.

De aceea, fara Sarbatoarea Sfintelor Pasti, crestinismul nu ramane decat o morala filosofica. Crestinismul este in primul rand viata in Hristos Cel Rastignit si Inviat. Sa rugam pe Hristos- Domnul ca in ziua Sfintelor Pasti sa cantam asa cum Biserica lui Hristos, inca din secolul al IV-lea marturiseste folosindu-se de cuvintele Sfantului Grigore Teologul: „Ieri m-am rastignit impreuna cu Tine, Hristoase, astazi Inviez impreuna cu Tine”.

Prin participarea la slujbele din Saptamana aceasta Sfanta si Mare a Pastilor, prin ascultarea Evangheliilor Patimirilor, prin participarea la slujba Prohodului Domnului, ne-am rastignit duhovniceste impreuna cu Hristos si ne-am ingropat duhovniceste impreuna cu El, iar in noaptea urmatoare, la miezul noptii, sufletul nostru se umple de bucuria Invierii Lui”.

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes