Președintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul Kiril (Braguța) a luat parte la Slujba Praznicală în Cinstea Hramului Mănăstirii Hâncu

EUN_4777_новый размер

 

Luni, 27 octombrie 2014, cînd Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, împreună cu Preasfințitul DIONISIE, Episcop de Şepetovca şi Slavuţk, au oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Hramului mănăstirii Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare  Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii.

În dimineața zilei Ierarhii, au fost întîmpinaţi de Stareţa acestui aşezămînt monastic şi omagiata zilei acesteia, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu Soborul de preoţi şi diaconi prezenţi, obştea monahală şi mulţimile de credincioşi veniţi la Hramul mănăstirii.

Slujba praznicală de astăzi, a adus la mănăstire distinși oaspeți din țară și de peste hotare, dornici de a fi prezenți la marea sărbătoare, dar și pentru a felicita omagiata zilei acesteia Egumena PARASCHEVA (Cazacu), stareţa mănăstirii care îşi dă silinţa pentru edificarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt așezământ monahal.

La Sfînta Liturghie alături de Ierarhi, Secretarul Eparhial, Preot Vadim COROSTINSCHI, Părinți Protopopi şi alţi zeci de preoţi a luat parte și Preşedintele Departamentului Eparhial, Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguţa).

În timpul vohodului mic, Secretarul Eparhial, Preot Vadim COROSTINSCHI, a fost avansat în treapta de Protoiereu pentru merite şi activităţile din cuprinsul Episcopiei noastre, şi alţi preoţi au fost decoraţi cu distincţii bisericeşti.

După citirea pericopei evanghelice Preasfinţitul PETRU a ţinut un cuvînt de învăţătură asupra vieţii Cuvioasei Parascheva: ,,Mari sunt darurile împărtăşite nouă de Dumnezeu prin această aleasă de Dumnezeu fecioară. Ea a fost pentru ţăra noastră ca un scut de apărare în vremea celor 2 războaie mondiale, a fost cea care a sprijinit famiile cele dezinate întărindu-le casele lor, împăcându-i pe soţii cei certaţi care erau gata să divorţeze. Anume ea a fost cea care a vindecat pe mulţi dintre bolnavi de bolile şi neputinţele lor. Sf. Parascheva i-a iubit dintotdeauna pe cei necăjiţi şi împovăraţi fiind asemenea Domnului, milostivă şi iubitoare de oameni!

    Interesant este şi faptul că Ocrotitoarea noastră cea cerească a arătat o deosebită dragoste şi studenţilor aflaţi în examene, ajundu-i pe toţi să treacă cu bine cele mai grele examene, în timpul studiilor. Sf. Parascheva să ştiţi iubiţi credincioşi, nu a fost şi nu este un simplu obiect liturgic, ea este vie! Ea suferă alături de noi! Ea plânge pentru greşelile noastre.

    Astăzi Hristos îşi varsă sângele pentru păcatele noastre în timpul Sf. Liturghii! Astăzi Sfinţii, şi împreună şi Sfânta Parascheva plîng pentru neascultarea noastră de Dumnezeu, pentru nesimţirea noastră duhovnicească! De aceea să nu fim nepăsători!

   Să nu fim indiferenţi faţă de pildele pe care ni le oferă această Sfântă Cuvioasă care a avut trup asemenea nouă o  fire omenească!

    Să luăm din viaţa ei exemplul milosteniei, să ne deprindem cu postul şi cu nevoinţele duhovniceşti fugind de slava deşartă şi căutând slava cea dumnezeiască şi astfel credem şi nădăjduim că şi noi, cei ce astăzi purtăm trup, suntem cuprinşi de neputinţe, ne vom învrednici cu rugăciunile Sfintei de mila lui Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică

Printre oaspeții de vază prezenți la sfânta Liturghie, menționăm pe Preşedintele Raionului Ungheni, Dn Iurie TOMA şi alte oficialităţ ale conducerii locale şi raionale.

După Canonul Euharistic tînărul Serghei DOROȘENCO, absolvent a Academiei de Teologie din Moldova a fost Hirotonit în treapta de Diacon după ce a fost trecut prin treptele clerului inferior.

Această slujbă solemnă a fost înfrumusețată și de renumitul Corul de Preotese din cuprinsul Episcopiei noastre, condus de Dna Irina VIZITIU (Gajim).

Cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, a fost săvîrşită Sfînta Liturghie la mezul nopţii în biserica de vară care poartă hramul Cuvioasei Parascheva, iar concomitent cu Slujba Praznicală a fost oficiată Sfînta Liturghie şi la al doilea nivel al Catedralei Sf. Ap. Petru şi Pavel de către duhovnicul mănăstirii Arhimandritul PAVEL (Tabacari).

 

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes