Zi de Hram și mare sărăbătoare la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” Hîrjauca

În ziua de 25 decembrie 2016, cînd Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfîntul Părinte Ierarh, Spiridon al Trimitundei, Mănăstirea „Înălțarea Domnului” Hîrjauca, și-a deschis larg porțile pentru a-și serba Hramul bisericii vechi care se află în ruine.

Slujba Praznicală a fost săvîrșită de starețul acestei mănăstiri, Arhiamandritul KIRIL (Braguța) care este și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală, înconjurat de slujitorii mănăstirii și pelerinii veniț la rugăciune.

După oficierea Sfintei Liturghii, soborul preoților slujitori îmreună cu toți credincioșii prezenți la slujbă, s-au deplasat în procsiune în biserica Sfîntului Spiridon unde au săvîrșit rugăciuni, Te Deum de mulțumire pentru toate binefacerile primate de la Dumnezeu. Tot aici au fost scoase spre închinare toate sfințeniile mănăstirii iar la final toți cei prezenți au fost miruiți.

În cuvîntul de încheere părintele stareț, a mulțumit tuturor pentru prezență îndemnînd pe toți să punem umăr cu umăr ca să ridicăm din ruini această frumoasă biserică istorică.

free counters
Powered by WordPress | Sinterklaas 2010 en 2010 Sinterklaas 2010. | oh oh valtho Barbie oh oh cherso, WPW and Free wordpress themes